În afară de apă, ceaiul negru este una dintre cele mai consumate băuturi din lume.
Acesta provine din planta Camellia sinensis și a fost descoperit și utilizat inițial in China in urma cu peste 5.000 de ani. Are un gust intens și conține mai multă cofeină decât alte ceaiuri, dar mai puțină cofeină decât cafeaua.
Ceaiul negru oferă o varietate de beneficii pentru sănătate, deoarece conține antioxidanți și compuși care pot ajuta la reducerea inflamației în organism.
Iată 4 beneficii ale ceaiului negru pentru sănătate, toate susținute de știință.
1.Are proprietati antioxidante
Se știe că antioxidanții oferă o serie de beneficii pentru sănătate.
Consumul lor poate ajuta la eliminarea radicalilor liberi și la scăderea leziunilor celulare din organism. Acest lucru în cele din urmă poate ajuta la scăderea riscului de boli cronice.
Polifenolii sunt un tip de antioxidanți găsiți în anumite alimente și băuturi, inclusiv in ceaiul negru.
În anumite studii, s-a examinat rolul theaflavinelor (un alt tip de antioxidant) din ceaiul negru și riscul de apariție a diabetului, al obezității și al colesterolului crescut. Rezultatele au arătat că theaflavinele au redus nivelul colesterolului și al zahărului din sânge.
2.Ceaiul negru si sanatatea pielii
Consumul de ceai negru aduce beneficii pielii în trei moduri. În primul rând, hrănește pielea cu vitaminele B2, C și E, cu minerale precum magneziu, potasiu și zinc. În al doilea rând, cofeina și încă alte câteva dintre celelalte componente chimice ale acestuia pot ucide viruși și bacterii, ceea ce ajută la prevenirea infecțiilor pielii (și a coșurilor). În al treilea rând, s-a demonstrat că ceaiul negru reduce ridurile de expresie și semnele de îmbătrânire prematură.
Pielea ta poate beneficia de ceaiul negru și prin contact direct / aplicare. De exemplu, plasarea pungilor de ceai negru sub ochi te ajută să reduci umflăturile și cearcănele.
Toate aceste beneficii ale ceaiului negru i-au convins pe coreeni că acest ingredient natural merită să facă parte din produsele cosmetice coreene, astfel că dacă ești fan al acestei game de înfrumusețare și vrei să te bucuri de avantajele aduse de acest ceai pielii tale, caută în lista de ingrediente de pe etichetă să se regăsească și ceaiul negru.
3.Poate stimula sanatatea inimii
Ceaiul negru conține un alt grup de antioxidanți numiți flavonoizi, care au un rol benefic în activitatea cardiacă.
Consumul de ceai negru în mod regulat poate ajuta la reducerea multor factori de risc pentru bolile de inimă, inclusiv hipertensiune arterială, colesterol ridicat, niveluri crescute de trigliceride și obezitate.
4.Poate imbunatati concentrarea
Ceaiul negru conține cofeină și un aminoacid numit L-teanină, care poate îmbunătăți vigilența și concentrarea.
L-teanina crește activitatea alfa în creier, rezultând relaxare și o mai bună concentrare.
Studiile au descoperit că băuturile care conțin L-teanină și cofeină au cel mai mare impact asupra concentrării datorită efectelor L-teaninei asupra creierului. Acesta poate fi motivul pentru care mulți oameni spun că se bucură de un grad mai mare de energie după ce au băut ceai, în comparație cu alte băuturi cu cofeină, cum ar fi cafeaua.
Două studii randomizate au testat efectele ceaiului negru asupra preciziei și vigilenței. În ambele studii, ceaiul negru a crescut semnificativ precizia și vigilența auto-raportată de către participanți, comparativ cu un placebo.
Acest lucru face ca ceaiul negru să fie o băutură excelentă dacă vrei să îți crești nivelul de energia și să te concentrezi, fără ajutorul multor cești de cafea.
Mesaj de luat acasa
Ceaiul negru nu numai că are o mulțime de beneficii, dar este și simplu de făcut.
Este o opțiune excelentă dacă sunteți în căutarea unei băuturi cu conținut scăzut de calorii, neîndulcite, cu mai puțină cofeină decât cafeaua sau băuturile energizante.