În prezent, rafturile magazinelor sunt încărcate cu o multitudine de opțiuni de pâine, de la pâine uscată, feliată, proaspătă și până la pâine cu cartofi, cu măsline, cu nuci și semințe. Dacă urmați o dietă vegană, cu atât mai mult ar trebui să acordați o atenție sporită pâinii pe care obișnuiți să o consumați.
Dietele vegane au nevoie în general de foarte multe substanțe nutritive, iar pâinea, deoarece stă la baza multor mese, poate oferi o bună parte din acele substanțe nutritive de care are nevoie organismul.
Pâinea din mai multe soiuri de cereale integrale, cu nuci și cu semințe este cea mai recomandată nu doar veganilor, ci și persoanelor care doresc să adopte un regim alimentar mai sănătos, deoarece conține mai multe fibre și mai mulți nutrienți decât pâinea albă.
Cele mai multe opțiuni de pâine sunt potrivite pentru persoanele vegane, dar este totuși indicat să citiți lista de ingrediente și să căutați acele ingrediente care, deși nu au o aromă puternică, sunt folosite pentru a se obține o textură mai plăcută.
Așadar, dacă sunteți vegani, aveți grijă ca pâinea pe care o consumați să nu conțină unt, brânză, miere, ouă și lapte. Foarte mulți vegani se întreabă dacă pâinea cu drojdie este sigură pentru consum, iar răspunsul în general acceptat este da.
Explicația ar fi aceea că drojdiile sunt organisme vii unicelulare, dar sunt considerate a fi mai aproape de ciuperci decât de mamifere, așadar nu sunt clasificate ca animale.
Tipuri de pâine potrivite pentru preparate sofisticate
Deși s-ar putea crede că regimul vegan este foarte restrictiv, în realitate veganii se pot bucura de o varietate imensă de mâncăruri delicioase și bogate în nutrienți, iar pâinea poate sta la baza multor astfel de preparate.
Pe lângă pâinea obișnuită pe care o puteți achiziționa proaspătă sau feliată, pe lista de cumpărături ar trebui să includeți o altă categorie importantă de pâine, și anume cea care include pita, wrap și tortilla. Aceste opțiuni de pâine sunt foarte convenabile și vă pot ajuta să pregătiți mese rapide și gustoase.
Niciun vegan nu poate refuza o tortilla integrală, cu pastă proaspătă de avocado, cu puțin ketchup organic și chiftele de năut. Iată că wrapurile, tortilla și pitele vă ajută să abordați deliciile vegane ale diferitelor tradiții culinare, inclusiv preparate mediteraneene, mâncăruri din Orientul Mijlociu și rețete picante din Mexic și America de Sud.
Totuși, trebuie să aveți grijă din nou și să citiți lista de ingrediente, deoarece unele tortilla sau wrapuri preparate în mod tradițional pot folosi untură și alte grăsimi animale. Cel mai indicat este să optați pentru tortilla din magazin, în loc să cumpărați de la brutăriile locale, acolo unde se pot folosi ingrediente de origine animală.
De asemenea, puteți prepara acasă pâine delicioasă, care să corespundă propriilor cerințe nutriționale. Cu mix din făină fără gluten pentru pîine și pizza, Farabella puteți prepara rapid tot felul de tipuri de pâine și blat pentru pizza, având siguranța că mixul pe care îl utilizați nu conține gluten.
De asemenea, nu trebuie să omitem biscuții și chipsurile, mai ales că acum sunt disponibile o varietate de chipsuri foarte sănătoase, de la cele din secară, porumb, alac și până la chipsurile din cartof dulce, păstârnac și sfeclă. Puteți folosi aceste chipsuri la aperitiv sau într-o seară de film.
Le puteți consuma ca atare, le puteți folosi pentru a înlocui pâinea atunci când doriți o tartină delicioasă cu hummus sau unt de arahide sau le puteți servi alături de un sos picant de roșii sau cu un sos din brânză vegană.